via Facebook http://ift.tt/1kj4rlz
vineri, 28 februarie 2014
marți, 25 februarie 2014
luni, 24 februarie 2014
duminică, 23 februarie 2014
sâmbătă, 22 februarie 2014
vineri, 21 februarie 2014
marți, 18 februarie 2014
sâmbătă, 15 februarie 2014
vineri, 14 februarie 2014
joi, 13 februarie 2014
miercuri, 12 februarie 2014
luni, 10 februarie 2014
sâmbătă, 8 februarie 2014
vineri, 7 februarie 2014
joi, 6 februarie 2014
miercuri, 5 februarie 2014
marți, 4 februarie 2014
Viata dupa o relatie..
Să ieşi dintr-o relaţie lungă e ca şi cum ai învăţa să mergi din nou. Singur, fără să te ţină cineva de mână. Fără siguranţa că dacă îţi pierzi echilibrul, e cineva acolo mereu, în spate, gata să te prindă. Eşti singur acum. Pe cont propriu, nu ai ce să faci decât să cazi şi să te ştergi de praf, să te ridici iar şi să strângi din dinţi, să te aduni de pe jos aşa, sfârşit cum eşti, şi să o iei iar de la capăt. Pas cu pas.E înfricoşător să întorci capul în direcţia unde ar trebui să întâlneşti o privire atât de familiară ţie, dar să nu fie nimeni acolo. Premeditat sau nu, asta devine scuza celor care aleg să lungească o relaţie doar pentru a nu rămâne singuri, a celor care din teamă, din obişnuinţă sau pur şi simplu din comoditate încearcă să resusciteze o iubire decedată de mult. Pentru că e cutremurător câte cadavre poate lăsa în urma încheierea unei relaţii, e crunt cât de mult te poate schimba, când după atâta amar de vreme în care ai făcut parte dintr-un tot unitar, te vezi acum singur pe lume fără să ştii încotro s-o apuci, când nu mai eşti cel care erai înainte, pentru că cineva şi-a pus iremediabil amprenta asupra ta şi nici cel care erai lângă acel cineva, pentru că acum îţi lipseşte jumătatea.Să ieşi dintr-o relaţie lungă e ca şi cum te-ai naşte din nou. Trebuie să înveţi să mergi, să vorbeşti, să mănânci, să trăieşti singur, să treci prin viaţă sau viaţa prin tine fără să te mai ţină cineva de mână, să înveţi să îţi înfrunţi temerile cele mai puternice fără să auzi că “o să fie bine”. Încheierea unei relaţii aduce cu sine o transformare. O renaştere. Un miracol. Pentru e un miracol ca după ce ai oferit de-a lungul timpului bucăţi din tine şi ai rupt părţi din sufletul tău şi le-ai pus la temelia unei relaţii încercând să dai viaţa unor vise în doi, după ce te-ai împărţit iar şi iar, acum te vezi nevoit să te reconstruieşti din puţinul din tine care ţi-a mai rămas. E istovitor. O relaţie încheiată lasă în urmă, de cele mai multe ori, un om… dăruit, ca să nu spun gol. Lăsă în urmă un om stors, slăbit, o fantomă. Apusul unei iubiri aduce cu ea tristeţe, chiar dacă cei doi şi-au dat mâna prieteneşte la răscruce de drum, pentru că au pus atunci piatra de mormânt unei mari etape din viaţă. Orice sfârşit înseamnă un nou început, dar e un nou început în care eşti singur, şi cui îi place să pornească singur pe un drum pe care nu-l cunoaşte? Cine ar vrea să păşească pe poteci străine scăldate în ceaţă, fără să ştie încotro îl îndreaptă drumul asta cu un singur sens, fără posibilitatea de a o lua înapoi, pentru că nu are la cine a se întoarce? Da, o relaţie încheiată aduce singurătatea, care ne-ar satisface egoismul, dacă n-ar fi atât de rece, atât de multă…Dar ieşirea dintr-o relaţie lungă ne învaţă să apreciem şi egoismul. După atâta timp în care fiecare decizie a adus cu sine grija pentru celălalt, acum tot ce ai de făcut e să te gândeşti la tine. După atâta vreme în care locul întâi în propria viaţă nu a fost ocupat de tine, după ce pe primul plan nu a fost “eu”, ci “noi”, acum îţi permiţi luxul de a fi egoist. Iar după treci prin chinul de a redeveni om, e din ce în ce mai greu să accepţi pe cineva lângă tine. Cumva, ideea că fiecare propoziţie să înceapă cu “eu” nu îţi mai pare atât de respingătoare, iar siguranţa lui “noi” nu mai este atât de atrăgătoare atunci când vezi că poţi să trăieşti şi singur.Dar cel mai greu e când ai vrea să dai, dar nu mai ai ce. E greu când întâlneşti un om căruia ai vrea să-i dai, dar ai prea puţin de dăruit, te doare gândul că poate… poate ai dat în trecut cui nu trebuia, când nu trebuia, cât nu trebuia. Dar oare chiar există momentul potrivit? Sigur că nu, toate lucrurile se întâmplă la timpul lor, sau poate că da, iar atunci ţi se pare nedrept că ţi se întâmplă tocmai ţie asta acum. Îl doare şi pe celălalt că primeşte prea puţin, că merită mai mult de atât, că omul căruia ar vrea să îi dăruiască inima nu mai are mare lucru de oferit. Şi atunci îţi dai seama că încă nu eşti tu. Nici măcar nu ştii cine ar trebui să fii, ce culori ar trebui să ai, iar dacă te priveşti în oglindă ţi se pare că nici măcar o formă nu mai distingi. E cumplit să nu ştii cine eşti, dar îţi dai seama şi că e josnic să iei un suflet curat cu tine într-o călătorie pe care îţi eşti ţie dator să o parcurgi singur. După o relaţie lungă un singur om poate să te vindece: tu; oricine ar încerca să îţi găsească un tratament se va îmbolnăvi şi el, şi va învăţa pe propria piele ca pe bolnavii ca tine nu îi poţi vindeca decât… lăsându-i să plece.
luni, 3 februarie 2014
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)